si ceea ce acum nu mult timp numeam acasa... e doar o casa... si ceea ce numeam camera noastra... o fereastra cu draperiile trase...
azi n-am mai avut cui spune sa ma astepte, nu mi-a dus nimeni grija, nu m-a intampinat nici un zambet...
si toate locurile alea unde iti mai simteam macar prezenta au ramas... doar locuri cunoscute... am fost candva acolo... e un loc unde am fost fericita... dar parca nimeni nu-si aduce aminte de noi, parca "noi" nu a fost niciodata... eu, nu mai sunt eu... tu, esti o cruce in cimitir... iar noi... nu mai exista...
mi-am dat seama ca probabil deja am mers inainte... nu-mi mai intorc decat privirea la ce a fost... dar nu sunt sigura ca mi-am luat si sufletul cu mine...
stiu doar ca... drumul ala nu-mi mai spune nimic, strazile si copacii nu ma mai asteapta... e intr-un fel ce-a fost intotdeauna... "lumea noastra departe de rele"-cum o numeai tu... pentru mine cred ca a ramas "lumea noastra departe de lume"...
si o sa ma intorc mereu acolo sa te caut, si o sa imi dau mereu seama ca nu mai esti...
si o sa inghit din nou in sec, si o sa imi ridic ochii spre cer...
ai ramas doar un vis... si stiu ca multe vise sunt imposibile...
sper ca esti mandru de mine, asa cum ai fost mereu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu